Revederea după 5 ani…

Pe scurt, cam ce concluzii am tras în ultima vreme:

Sinceritatea e cel mai bun antidot contra frustrării și stresului. Dacă nu-i mai judeci pe ceilalți și te expui simp24277285462686814_lYBXOWrC_clu și clar așa cum ești, fără floricele, ai de cîștigat din asta. La reuniunea de 5 ani de școala…suna trist… dirigintele ne-a propus să ne enumeram și lucrurile mai puțin reușite din viața noastră și nu doar „realizările”. Nu mai e nevoie să spun că nu reuseam să mai găsesc nimic mai puțin reușit în viața mea, am crezut că am innebunit și nu mai țin minte câte „tâmpenii” am facut în ultimii 5 ani. Erau acolo totuși, dar… sub alta forma. Se transformaseră totul  în lecții. Ceea ce tare nu mă intuziasma. Alt miracol al reuniunii a fost faptul ca nu mai simteam nici o atașare fața de nimeni, mi se parea că toți cei care ii știam ca buni colegi, au devenit niște necunoscuți și cel mai straniu că nu am avut ce să discut. Nu mai aveam nici un sentiment plăcut față de nimeni…nu vreau să mint că m-am  bucurat că ne-am revazut… Nu mă simteam prost pentru că nu sunt măritată, nu am copii și nu am un serviciu stabil și nici macar nu excelez în profesia pe care mi-am ales-o și nici nu invidiam pe alții pentru că sunt eu un personaj aparte. Uneori în viața lucrurile sunt… simple. Atunci cînd le redai la fel de simplu. Și ca să nu mă abat de la temă tare voiam cît mai repede să se termine toată manifestarea în cauză care se transforma încetul cu încetul în teatru cu fel de fel de povestioare de succes de genul:”eu am”…” eu am facut”…”da uitați-vă la mine”…. mă inervează infloreala aceasta … de ce oare să nu se spună așa cum e pe bune, e plictisitor să auzi un bred cînd știi bine că realitatea e alta🙂
Important că pînă la bunul sfîrșit am rămas optimistă și posibil că am învățat ceva bun și azi… sa fiu sinceră  cu mine și cu cei din jur🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s